Demult, nu negrul desemna frumosul,
Sau de era frumos, nu se spunea.
Acum splendorii negrul i-a luat locul,
Povara de bastard preluând-o ea.
Căci de când mâna a învins natura,
Obraz frumos dând slutului în dar,
Splendoarea nume nu mai are-acuma,
O terfelesc, de nu-i hulită chiar.
Ochii iubitei mele-ntunecoși,
În cearcăn îmbrăcați, parcă jelesc
Când cei urâți, care se fac frumoși,
Creația, prin fals, o pângăresc.
Le vine bine, când jelesc, tristețea,
Încât toți spun că asta-i frumusețea
Traducerea: Adrian Vasiliu
vezi mai multe poezii de: William Shakespeare
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.