Ești fără milă, pe cât poți să fii,
Cum rele-s frumusețile de fel;
Tu, sufletului meu, prea bine știi,
Îi ești cel mai de seamă giuvaier.
Și totuși unii spun, privind la tine
Că fața ta n-atrage vreun suspin.
Să spun că n-au dreptate, nu prea-mi vine,
Deși, în sinea mea, așa susțin.
Ca să fiu sigur de acestea, scot
Suspine-o mie, tot gândind la tine;
Dând ele mărturie, eu socot
Că negrul ție-ți vine cel mai bine.
Întunecată nu ești, doar în fapte,
De-aici și bârfa, fără doar și poate.
Traducerea: Adrian Vasiliu
vezi mai multe poezii de: William Shakespeare
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.