Ochii tăi dragi, ce mă compătimesc,
Știind inima ta că nu mă vrea,
S-au îmbrăcat în negru și jelesc,
Privind cu milă la durerea mea;
Într-adevăr, nici soarele nu poate
Să-mpodobească norii gri din est,
Iar astrul nopții, nici pe jumătate
Nu dă lumină cerului în vest,
Cât ochii tăi dau feței strălucire.
O, lasă-atunci și inima s-adune
Lacrimi de doliu, căci îți stă în fire,
Iar mila o să-ți vină de minune.
Că negrul e frumosul pot jura,
Urâte-s care n-au culoarea ta.
Traducerea: Adrian Vasiliu
vezi mai multe poezii de: William Shakespeare
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.