Tu spune-ți în oglindă când privești,
Că-i vremea altui chip, de bună seamă,
Acuma dacă nu-l reînnoiești,
O lume-nșeli, nedreptățești o mamă.
Căci unde-i cea cu pântec nesădit
Care n-ar vrea lucrarea ta, bărbate?
Sau unde-i cel atât de-ndrăgostit
De sine, să nu vrea posteritate?
Oglinda mamei tale ești, iar ea
Prin tine-ntoarce glorioase timpuri;
Tu prin fereastra vârstei vei vedea
Junețea ta, în ciuda ăstor riduri.
Dacă, trăind, nu lași o amintire
Mori singur, și imaginea cu tine.
Traducerea: Adrian Vasiliu
vezi mai multe poezii de: William Shakespeare
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.