Iată cum dorul scuză-ncetineala
Mârțoagei mele, când călătoresc:
Să plec de unde ești, care-i scofala?
Până mă-ntorc, nu-i rost să mă grăbesc.
Ce scuză va găsi calul meu oare,
Când mie-ncet îmi pare și-un galop?
Pinteni aș da, pe vânt de-aș fi călare;
În zbor, mi s-ar părea că stau pe loc:
Nu este cal cu dorul să se pună,
Iar dorul, al iubirii prunc perfect,
Va necheza în goana lui nebună,
Dar eu, de dragul tău, calul îl iert:
Pentru că la plecare n-a prea tras,
Mă-ntorc doar eu în fugă, el la pas.
Traducerea: Adrian Vasiliu
vezi mai multe poezii de: William Shakespeare
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.