Când de noroc respins, disprețuit,
Pe plâns, de unul singur, mă aștern,
Și strig la cer, de nimeni auzit,
Și mă privesc, și soarta mi-o blestem,
Voind să fiu ca altul, optimist,
Frumos ca el, cu prieteni dăruit,
Dorind să am un scop, să fiu artist,
De ceea ce posed nemulțumit;
Disprețuindu-mi gândurile, iată
Că mă trezesc din nou cu tine-n gând,
Și-s ca o ciocârlie, ce se-nalță
În zori, la poarta raiului cântând.
Iubirea, chiar visată-i bogăție,
N-aș da-o pentru nicio-mpărăție.
Traducerea: Adrian Vasiliu
vezi mai multe poezii de: William Shakespeare
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.