Când liniștea gândirii mă-nconjoară
Chem amintirea celor câte-au fost,
Suspin pentru ce-am vrut odinioară,
Și, tot bocind, pierd timpul fără rost.
Înec în lacrimi ochiul meu uscat,
Pentru amicii-ascunși în noaptea morții,
Și iar deplâng iubirea ce-am lăsat,
Mă vait de ce-am pierdut pe drumul sorții.
Apoi mă plâng de tot ce-am pătimit,
Și, încă trist, din plâns în plâns spun iară
Povestea despre cât m-am văicărit,
Deși nu e pentru întâia oară.
Dar dacă amintirea ta m-animă,
Recapăt tot, iar jalea se termină.
Traducerea: Adrian Vasiliu
vezi mai multe poezii de: William Shakespeare
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.