Nimic nu se poate-ntâmpla de două ori.
Astfel că adevărul trist, adevărul prim,
este că noi am ajuns provizoriu aici, simpli trecători,
şi plecăm fără nicio şansă de-a folosi ce ştim.
Dacă n-ar fi niciun prost şi deştepţi ar fi puzderii,
iar tu ai fi singurul idiot din lumea toată,
n-o să ai şansa de-a repeta clasa-n timpul verii:
cursurile se ţin numai o dată.
Ziua de ieri nu are cópii, replici,
nu te va extazia două nopţi la rând acelaşi dans de fluturi,
în exact acelaşi fel, de-acolo până-aici,
cu precis, precis aceleaşi melodice săruturi.
Poate-într-o zi, molcom, o limbă-anume
Îţi va pronunţa numele din întâmplare:
Voi simţi-ndată un parfum de floare-n
casă şi-o culoare se va insinua în lume.
În altă zi, deşi tu eşti aici, cu mine,
n-o să mă pot abţine să nu privesc la ceas:
O floare? O floare? Văd eu bine?
Este o floare sau o piatră de pripas?
De ce trăim noi oare ziua care trece
Cu-atâta teamă şi cu păreri de rău atâtea, zeci?
Este-n natura ei să nu rămână, ci să plece,
mâine-i altă ţară, în care astăzi pierdut este pe veci.
Cu-un zâmbet şi-un sărut ar trebui să căutăm, clemenţi,
pierduta armonie ce poate să ne-ncapă
sub steaua noastră, deşi suntem diferiţi (chiar concurenţi) –
aşa cum pot fi doar două picături de apă.
Trad. Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Wislawa Szymborska
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.