Nu sunt un public bun pentru memoria mea.
Ea vrea să-i ascult necontenit glasul,
în timp ce eu mă foiesc, tuşesc,
ascult şi nu prea,
ies, mă întorc, iar ies.
Vrea să-mi răpească toată atenţia şi timpul.
Când dorm, îi vine uşor.
Ziua lucrurile stau altfel şi nu-i convine.
Îmi plasează cu zel scrisori vechi, fotografii,
abordează întâmplări importante şi neimportante,
îşi îndreaptă privirea spre privelişti neglijate,
le populează cu morţii mei.
În poveştile ei sunt totodeauna mai tânără.
Drăguţ, dar la ce bun mereu această temă?
Orice oglindă are pentru mine alte veşti.
Se-nfurie când dau din umeri.
Atunci, răutăcios, îmi pune pe tavă toate erorile mele,
serioase, iar apoi uitate uşor.
Mă priveşte-n ochi, aşteaptă să vadă cum reacţionez.
Până la urmă mă alină că putea fi mai rău.
Vrea să trăiesc doar pentru ea şi cu ea.
Cel mai bine într-o cameră întunecată, închisă,
în timp ce în planurile mele sunt mereu soarele de acum,
norii din prezent, drumurile la zi.
Uneori sunt sătulă de compania ei.
Îi propun să ne despărţim. Începând de azi, pentru totdeauna.
Atunci îmi zâmbeşte cu îndurare,
ştie că asta ar fi o pedeapsă şi pentru mine.
traducere şi prefaţă de Constantin Geambaşu
vezi mai multe poezii de: Wislawa Szymborska
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.