― La Pologne? La Pologne? E tare frig acolo, nu-i aşa? ― mă întrebă ea, dîndu-şi importanţă. Căci, cu atît de multe ţări, cele mai favorabile discuţii sînt cele despre vreme.
― O, doamnă ― doresc să-i răspund ― poeţii poporului meu îşi scriu versurile purtînd mănuşi. Nu spun că nu şi le scot niciodată; le dau jos, desigur, dacă razele lunii sînt suficient de calde. Prin asprimea versurilor lor, căci numai astfel se pot descrie zgomotele infernalelor furtuni de acolo, glorifică simplă existenţă a celor ce păstoresc foci. Clasicii îşi scrijelesc odele cu ţurţuri pe bucăţi de gheaţă. Restul, decadenţii, îşi plîng de milă cu lacrimi îngheţate. Iar cei ce vor o moarte sigură prin înecare au nevoie de-un topor, să spargă gheaţa mai întîi. O, doamnă, dragă doamnă.
Asta vreau să-i zic. Dar uit cum se spune la focă în franceză. Şi nu sînt prea sigură nici de ţurţure, nici de topor.
― La Pologne? La Pologne? E tare frig acolo, nu-i aşa?
― Pas du tout ― îi răspund cu răceală.
Traducere - Doru Radu
vezi mai multe poezii de: Wislawa Szymborska
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.