Când ea se năpusteşte asupră-i,
Capătă o tristă culoare trandafirie
Bogatul frunziş.
Lună impudică, în lumina ta neaşteptată
Se întoarce, acea umbră unde Apollo doarme,
În transparenţe nesigure.
Când mă voi trezi
din orbirea trecătoare a promiscuităţii
într-o limpede şi uimită sferă
Pe un ocean
de sunete de clopot
deodată
pluteşte o altă dimineaţă.
Puşi la trudă
ca orice
creatură
de ce ne plângem?
Balustradă de briză
pentru a sprijini astă-seară
melancolia mea
Cine mă va însoţi pe câmpuri
Soarele se seamănă în diamante
de picuri de apă
Acolo soseşte poetul
apoi se întoarce la lumină cu cânturile sale
şi le risipeşte
Surpriza
după atâta vreme
a unei iubiri
Şi această noapte va trece
Această singurătate hoinară
şovăielnic umbreşte fire de tramvai