Eu vreau să mor în patul Meu
Yehuda Amichai, 1924-2000
Azi noapte-au venit dinspre Gilgal* în iureş mare,-n tropot
De cai, oşteni grăbind spre câmpurile-omorului – şi asta-i tot.
Pitic şi matahală, morţi în bălţi de sânge, fără niciun Dumnezeu.
Eu vreau să mor în patul Meu.
Ca vizoarele tancurilor, ochii lor erau stranii şi sticloşi,
Întotdeauna eu sunt cei puţini, iar ei, cei foarte numeroşi.
Trebuie să răspund. Ei pot interoga mintea Mea mereu.
Dar eu vreau să mor în patul Meu.
Soarele încremenise-n Gibeon*. Iubitor de-asemenea decoruri,
El e dispus să lumineze veşnic astfel de lupte şi de-omoruri.
Poate nu-Mi voi vedea soţia când va fi vărsat sângele-i iudeu,
Dar eu vreau să mor în patul Meu.
Samson, puterea lui în chică fluturând ....
Mi-au tuns părul înainte de-a mă fi făcut, vrând-nevrând,
Erou, instruindu-mă să lovesc cu suliţa din plin fuleu.
Eu vreau să mor în patul Meu
Am văzut că poţi trăi, singurel, în vremi de nenoroc
Chiar şi-ntr-o groapă cu lei, dacă nu-i şi n-ai alt loc.*
Nu-mi pasă c-o să mor sau că voi muri singur şi-mi va fi greu,
Dar eu vreau să mor în patul Meu.
*Gilgal, menţionat de multe ori în Cartea lui Iosua, e locul unde israeliții au campat după traversarea râului Iordan.
*Biblicul Gibeon, descris în Cartea lui Iosua drept oraş regal, era situat pe teritoriul tribului lui Benjamin.
*Trimitere la profetul Daniel, cel aruncat la ordinul regelui perşilor, Darius, în groapa cu lei.
Trad. Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Yehuda Amichai