Eşti singura vioară pe care-aş vrea să cânt,
Eşti singurul izvor la care-aş vrea s-adăp
Şi setea mea şi setea acestui vast pământ
În care într-o zi va trebui să-ncăp.
Eşti singura-nflorire pe cerul larg şi gol,
Şi glasul tău e-acela pe care-l tot aud.
Ai mâinile asemeni zăpezii de la pol,
Ai părul tumultos, ca mările din sud.
vezi mai multe poezii de: Zaharia Stancu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.