Iarbă a fiarelor, poezie.
Deschide-mi inima ei.
Noaptea înaltă şi albăstrie
Şi-a făcut din luceferi cercei.
Iarbă a fiarelor, rupe zăvoarele
Dintre dragostea veche şi dragostea nouă,
Zorile îmi vor aduce soarele
Şi lanurilor mele coapte rouă.
Adună, iarbă a fiarelor, adună,
Banii de aur din adâncu-mi coclit.
Amiaza se ridică şi sună
Talgerul cerului învechit.
Ciută de munte, cu paşii tăi,
Iarba fiarelor vreau s-o ajung.
Dincolo de pădurea-n văpăi
Amurgul se prăvale prelung.
Iarbă a fiarelor, aruncă peste
Cuvintele mele pulbere aurie.
Mlaştinilor, ca-ntr-o veche poveste,
Vântul miros de cimbru le-adie.
Urc printre stânci, spre piscuri, mai sus,
Iarba fiarelor scânteie, scânteie.
Iată: noaptea albastră şi-a pus
Pe umeri vulpea Căii Lactee.
vezi mai multe poezii de: Zaharia Stancu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Gerra > se pare ca printre cei numarati pe degete, te afli si tu, inca aducand acestui site "noi - dar vechi poezii" - implicit, faramele de lumine pentru unii care mai parcurg printre acelea;personal, multumesc!..
"atat de aproape si pe atat de departe"... ('mi-amintii - din alta poezie de Stancu - nici n-am citit-o, pana ieri; realizai uimit ca pana si eu mai folosisem acea exprimare, ca la o matrice progresiva - si revad "aproape" - "departe" ici in poezia de fata.
Th3Mirr0r
th3mirr0r
vineri, 19 mai 2017