Mă plimb noaptea pe câmp. La răscruci
Mă-ntâlnesc cu Attila.
Îl întreb câți ani are. Răspunde râzând:
Nu știu câți ani am, nu știu, nu mai știu.
Mă plimb noaptea pe câmp. La răscruci
Mă-ntâlnesc cu Attila.
Îl întreb unde-i sunt oștile. Îmi răspunde râzând:
Nu știu unde sunt, nu știu, nu mai știu.
Luna se uită la noi și râde.
Stelele se uită la noi și râd,
Iarba își ciulește urechile, râde,
Orzul își ciulește urechile, râde.
Umblu noaptea pe câmp. La răscruci
Mă-ntâlnesc cu Attila.
Îl rog să mă poftească în cort,
În cortul lui țesut cu fire de aur.
Râde Attila, hohotește și râde
Și după ce râde îmi răspunde râzând:
Nu mai am cort, nu mai am niciun cort,
Mă bate ploaia, vântul mă bate.
Îl întreb atunci unde-i e calul,
Calu’i faimos care-și potolea setea
Numai cu boabe de rouă,
Calul ce se hrănea numai cu boabe de aur.
Attila râde și hohotește,
Hohotește și-mi răspunde râzând:
Nu mai am cal, nu mai am niciun cal,
Nu mai am cai, nu-mi mai trebuie cai.
Rămânem numai noi doi în câmp,
Numai noi doi rămânem în câmp.
Luna se uită la noi și râde,
Stelele la noi se uită și râd.
Noaptea e-naltă și plină de stele,
Câmpul crește ierburi și greieri,
Orz crește câmpul, orz și ovăz,
Pe mine și pe Attila câmpul ne crește.
Attila cântă-n latină un cântec,
Barbarul a băut o carafă cu vin
Și-acum cântă-n latină un cântec
Un cântec de iubire și moarte…
Un cântec de iubire și moarte.
———————————————————————————————
sursa: @versurisubfloridetei
vezi mai multe poezii de: Zaharia Stancu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.