Leu de Persia - Zaharia Stancu
Adăugat de: Gerra Orivera

Cândva am fost leu de Persia,
Aveam aripi şi zburam printre stele,
Ziua şi noaptea zburam printre stele.
În fiece stea aveam un culcuş,
Şi-n fiece culcuş m-aşteptau
Şapte leoaice ori nouă leoaice.
Unele purtau mantii de argint.
Altele mantii de aur purtau.
Pe toate le iubeam şi pe toate
Cu dinţii mei albi le muşcam.
Puii mei cu sutele-i număram,
Cu sutele şi cu miile-i număram,
În fiece stea aveam un culcuş,
Şi-n fiece culcuş nouă leoaice
Atunci, când eram Leu de Persia,
Atunci, când aveam aripi, atunci...



vezi mai multe poezii de: Zaharia Stancu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.