Ridică-te,-mi spune, ridică-te repede,
Vreau să-ţi sorb aerul din preajmă,
Vreau să-ţi sorb lumina din preajmă.
Ridică-te,-mi spune, ridică-te repede,
Vreau să stau pe scaunul tău,
Vreau să stau pe scaunul tău.
Ridică-te,-mi spune, ridică-te repede,
Vreau să-ţi beau vinul din carafă,
Vreau să-ţi beau vinul din carafă.
Ridică-te,-mi spune, ridică-te repede,
Dă-mi patul tău şi dă-mi lingura ta.
Dă-mi perna ta şi dă-mi strachina ta.
Ridică-te,-mi spune, ridică-te repede,
Sfâşie-ţi pieptul şi dă-mi inima,
Trebuie să-ţi mănânc chiar acum inima.
Ridică-te,-mi spune, ridică-te repede,
Aleargă şi mori la marginea urbei.
Chiar acum aleargă şi pieri la marginea urbei.
E pletos şi pocit, pare tânăr,
N-are loc de mine pe lume,
N-are loc de mine pe lume.
Mă uit la el, râsul m-apucă,
Râsul m-apucă şi râd, şi râd,
Şi numai eu ştiu de ce râd...
Numai eu şi Moartea ştim de ce râdem,
Numai noi doi, numai noi doi,
Şi poate şi Soarele… Poate şi Soarele.
vezi mai multe poezii de: Zaharia Stancu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.