Zâmbesc. Culeg cu gândul pașii tăi
Și le dezmierd cărarea către mine...
Călătoria lor îmi aparține,
De parcă-am fi-împreună peste căi
Cu du-te-vino între ieri și mâine.
Doar noi... O utopie cât un vis,
Un basm ce-și suie treptele spre stele,
Cât să-mi răsfire-înfiorări pe piele
În clipa-n care ochii mi-am închis,
Să te încui în turnul frunții mele.
De mii de ori, în ceasurile lungi,
Mă prind de amintirea diafană,
Ca-n lumea ei, prezentului dușmană,
C-o umbră-a ta s-alergi și să m-ajungi
În nicăieriul dulce de sub geană.
Un fum, un zbor spre dor cât un respir
Te-apropie și-n trupul meu te ține.
Cu pași tiptili, mai pleacă,-apoi revine,
Precum un cânt pe clape de clavir.
Zâmbesc, respir și mă gândesc la tine...
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.