E noapte
stelele ne zâmbesc de sus
înveșmântându-ne și ochii și pașii
în raze aurii
vântul
abia mai pâlpâie
ca o flacără în bezna unui
tramvai părăsit de multă vreme
pe degete clipele
au uitat să ni se mai scurgă
în clepsidra acesta numită timp
doar luna
ne mai mângâie ochii cu razele ei calde
înveșmântându-ne
în atâtea vise ca-n anii copilăriei
dinspre miazănoapte
de sus
stelele ne cheamă cu razele lor blânde
șoptindu-ne dulce din loc s-o luăm
în zborul de taină spre alte galaxii
scăldat în lumină
cu pașii de
stele
eu umblu pe ape
discern
și șoapte și
gânduri
și aud
în adâncul ființei mele
Eu sunt
Lumina lumii
pe Mine cine mă urmează
nu va umbla în întuneric
ci va avea
lumina vieții
căci viața
sunt Eu
Eu
Dumnezeu
26 -10-2015 Mănăștur Cluj
vezi mai multe poezii de: ndaniel
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.