Zeiţă mireasă
Ce-mi treci peste casă,
Adu-mi zile bune
În miros de grâne!
Nu stârni urgiile
Şi vindecă-mi rănile!
Apără-mi grădina
Şi nu-mi lua lumina!
Nu trimite soarele
Să-mi ardă recoltele!
Lasă-mi umbra chipului
Pe verdele câmpului,
Că ţi-oi face coroniţă
Doar cu flori de lămâiţă
Şi-mpleti-voi printre ele
Toate dorurile mele!
Iar cu flori de sânzâiene
Te voi mângâia pe gene
Să-mi rămâi împărăteasă
Şi pe veci a mea aleasă!
Zână bună şi mireasă…
vezi mai multe poezii de: CTN