ZĂPADA MAGNOLIEI
ALEXANDRA FIRIŢĂ
Zăpada magnoliei va topi deşertul
aşternut în sufletul lumii
şi-n ceas de-nturnare spre brazdă
sămânţa va irumpe-n lumină
mugurii celui de-al treilea timp,
în care mieii vor veni să îmbucure tăcerea
ce s-a aşternut peste trecutul veac,
stau să nască cea frunză şopotitoare
cea răcoare aromitoare de noi universuri
şi ceruri noi ce deschde-vor braţe de lumi
neştiute lumii în decadenţă
revărsa-vor ploi stelare în venele colabate
ale pământului
fauni treziţi din vâltoarea diformă a visului
vor cânta simfonia renaşterii
din grotele nepăsării se vor scurge
acei vanitoşi burbioni ce făceau să putrezească
până şi amintirea ultimului Crist.
Dalbe zapezile de petale în balansul
timpului nealterat de corecţii filozofice
vor ascunde încă o dată adevaruri dureroase
despre dezumanizare
cu ochi exoftalmici greii pământului
vor desluşi legile universului
unde libertatea are valoare absolută
şi nu trebuie perimată şi nici permutată.
Se vor topi până şi ultimii gheţari ai deşertăciunii
şi plecaţi până în talpa pământului
zeii surogat se vor îmbrânci la porta Stixului
pentru un bănuţ datorat lui Caron.
Tace magnolia gatită
cum o dalbă mireasă în faţa altarului
aşteaptă supusă cuvântul profetic al infloririi.
Mieii născuţi de curând trec frontiera
dintre universuri şi vin să pască
imaşul din deşertul nevirtual al facerii lumii.
Din cearcănul vânăt al luminii
Universul îşi adapă veşnicia.
vezi mai multe poezii de: alexfirita
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.