cuvintele sunt prăpastia în care
poetul se prăbuseste
cade într-o disperare acută
si moare
strivit de verbul ce creste
indiferent
ca o statuie sculptată
de mâna unui sculptor bătrân
bântuit de regrete
doar ploaia îi mai spală din griji
doar croncănitul unei ciori îl trezeste din starea de letargie
si doar tic-tac-ul ceasornicului îi adânceste prăpastia minții
prăpastia unei dureri
fără capăt
zeificând nimicul
vezi mai multe poezii de: M Horlaci
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.