Sub cerul plin de stele ne pierdem amândoi,
Și timpul se oprește în visele din noi.
În inimă se-aprinde cu fiecare pas
Iubirea noastră vie din tot ce-a mai rămas.
În razele de lună sunt suflete măiastre,
Ce-alunecă prin vise în ale noastre astre.
Și ne-nălțăm spre ele-n acest dans etern
Acolo unde gândul nu pot să-l mai aștern.
În zilele de foc și-n nopți ce nu se sting,
Cuvântul cade greu, nu pot să-l mai ating
Și totul se deschide spre marginea de lume
În veșnica lumină, cea care n-are nume.
Privirea iar mă cheamă spre universul mut
Și mă înalț spre sfinți, unde mereu am vrut
Să fim doar amândoi, iubiți în veșnicie
S-avem adânc în noi aceeași energie.
Și când se lasă seara și umbrele se joacă,
Iar noaptea țese-un dor și ziua iarăși pleacă
Zburăm din nou spre stele ținându-ne de mână
Unde îți sunt un sclav și tu îmi ești stăpână.
Și sfinții toți îmi spun pe veci să te iubesc,
Cu tine acum să mor și să mă-mpodobesc
Cu straiele de înger mereu imaculate
În Raiul cel de Sus și ale lui palate.
Sunt zile care vin și nopți adânc de dor
Sunt alte zile-n care mă simt doar trecător.
În alte noastre sfere suntem două speranțe
Că vom avea în veci iubiri fără restanțe.
vezi mai multe poezii de: roryta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.