Să bem în cinstea zorilor de toamnă
În crama arămiilor podgorii!
Petrecerea nostalgică-a splendorii,
C-o liră a tristeților, ne-ndeamnă
La pudra soarelui pe-obrazul florii,
La dulcele nesățios din boabe,
La aurul care cuprinde frunza,
Să-i sfâșie,-n tăcerea morții, pânza,
Să-i sufle destrămatele podoabe.
Cum doarme,-n brazde răsturnate, câmpul
Și parcă-i bate-n inimă plugarul,
Ce îi robește-întinsul și hotarul
Ca, în clepsidra ce prefiră timpul,
Să le ridice grânelor altarul!
Să bem în cinstea dimineții clare
Și-a zării coapte în lumină roză,
Când toamna-și scrie pătimașa proză
Cu sângele sfârșirilor solare!
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.