În noi se-așază iarăși veșnica tăcere
Și simt cum lumea curge în jos ca o cădere
Din vechi dorințe calde alunecă un vis
E visul cel pierdut ce cade-ntr-un abis.
Pe-o aripă de dor în zbor spre infinit
Cu gândul meu de foc spre cer nemărginit
Mă contopesc cu luna ca să-i ascult chemarea
Să nu mai simt în mine mereu neasumarea
Ce vine peste mine, cu pas rătăcitor
În inimă și vise cu gând răscolitor.
Un freamăt de lumină din mine izvorăște
Când zorii se arată și ziua o-ntregește.
vezi mai multe poezii de: roryta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.