Poeţii nu mor niciodată în patul lor,
pentru că ei nu au paturi,
au doar nişte hamace cu ochiuri multe,
prin care trec tot timpul
+uri şi –uri infinite,
un fel de clipe desculţe şi flămânde
abandonate şi lăsate să moară
în gropi comune:
cuvintele lor pot fi identificate doar
după radiografia dinţilor muşcători
din cuvinte!
Poeţii nu mor niciodată în casa lor
pentru că ei nu au o casă a lor,
unde să dănţuie şi să se dezlănţuie
muzele goale, sătule de
îndelunga pribegie prin
gândurile căzute pe gânduri,
bete de speranţa că pot spera,
au doar nişte adăposturi
- fără uşi, fără ferestre –
cu ochiuri multe,
prin care trec tot timpul
+uri şi –uri infinite,
un fel de vieţi dezbrăcate de moarte,
lăsate să cânte psalmi la marginea
universului:
cântecele lor pot fi auzite doar de cei
care au învăţat gama dor major!
De fapt, poeţii nu mor o moarte a lor,
de cele mai multe ori,
moartea este viaţa lor, şi o petrec
în golurile din oameni:
un fel de +uri şi –uri de
cuvinte şi cântece infinite
arcuite peste anotimpurile
unei ore târzii...
vezi mai multe poezii de: FloWer Power
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.