Ca o Insulă Albă, pierdută printre cețuri,
e acest ochi care veghează.
În adânc de memorie, celălalt ochi,
cu mult mai vast,
e ca o zbatere de lumină - într-un tumult,
ca un negru alunecos și prădalnic.
Ca o ciocnire de arme, de cupe și cântări,
înlănțuite ca-ntr-un lujer de floare, stau
semnele lumii,
ce încă visează, ce încă se-nfruntă.
Un nud apărând dintre cețuri, e această
incontestabilă logodnă dintre albastru
selenar
și țipătul înalt, sfâșiind zorii– ca o supremă
încarnare.
Ca un ochi licărind din umbră, e această
Insulă Albă, această fulgurantă prevestire,
în zbateri largi de lumină.
Acest alb, – ca un hohot repetitiv, – străbătând
noaptea,
ca un arcuș pe o vioară,
ca o ninsoare tandră, – e calea nesperată
spre absolutul impasibil...
vezi mai multe poezii de: valery
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.