Bat clopote-a jale şi-i mare-ntristare
Şi-L plângem cu-amar pe Hristos
Trei zile, căci astăzi e Vinerea Mare -
Azi moartea L-a dus cât mai jos…
O cruce avem toţi în carne şi-n oase
Lăsată-a priori de Eva şi-Adam,
S-o ducem în veacul de firi păcătoase,
Mergând cu credinţă spre-un nou Canaan.
« Atunci a rostit Domnul înaintea lui Moise toate cuvintele acestea şi a zis:…
Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine!
Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ!
Să nu te închini lor, nici să le slujeşti… » (Ieşirea, Cap.20; 1, 3, 4, 5)
Era pe cer un nor în dreptul Lunii -
În rest era senin până-nspre stele…
M-ardea iubirea sfântă ca tăciunii,
Dar eu ardeam de patimi efemere…
Inimi ce suspină
Se aud din Cer,
Sfinţii când se roagă -
Preaînalt mister!
Cu inima bolnavă după tine,
Am ars din temelii ca o pădure
Şi mi-a fost frică să nu mi te fure
Destinul ce în cale mi s-a pus…
Zadarnic Luna-şi leagănă prin Univers
Lumini furate fără ştire de la Soare,
Vrând să mă facă să adorm din al meu vers
Ce-ţi scriu acum, cuprins de dragoste-arzătoare…
Tot plouă cu gloanţe la Nord, în Ucraina
Şi-a fost dat cod roşu de moarte;
Pe toţi i-a cuprins, imuabilă, spaima -
Stihiile-şi dau în vileag toată taina…
Din priviri tu mi-ai spus ce-aş fi vrut să percep
Cu-ale inimii simţuri pulsânde,
Iar apoi mi-ai lăsat un sărut, să pricep
Ce-mi ascunde...
Trecutul meu are culoare acră,
Iar viitorul mi se pare iute,
Iute deschis, de-un iute orbitor…