Sunt cuvinte-n lumea asta
Care, spuse într-un fel,
Îşi dezvăluie măiastra
Gingăşie sub penel.
În sus cu rugă mută plâng,
În jos mă uit și râd nătâng,
Desfac fuior de deja-vu
Din care faci parte și tu...
Critic Blând, ce mai faci?
Îţi mai suntem noi dragi...?
Poezii se tot scriu, doar sertarul să-l tragi...
Mai simplu-i să crezi, mai greu să nu crezi.
O, nu e nevoie să crezi dacă vezi!
Dar dacă nu vezi, rămâne credinţa
Cea care-ţi salvează din negură fiinţa.
Apune Pământul…
Privesc zarea din noi…
Se stinge lumina telurică în nuanţe de gri-trist…
Zădărnicit, mă uit, cu ochii goi…
Aud lipindu-se la loc,
Sus în Ceruri,
Bucăţile de Pâine!
Cei care s-au împărtăşit vor fi ajuns cu ele în suflet
Eu sunt o fire-nchisă -
M-am ferecat în tine!
De-acolo n-am să ies nicicând, ştii bine...
Te-am văzut demult pe drum -
Erai toată din parfum,
Mă pierdeam în ochii tăi
Avioane despică lung cerul poetic
Mergând spre războaie eretic, frenetic
Şi spaţiu-aerian se închide a doliu,
Căci zboară prin el proiectile de-orgoliu…
Am băut astăzi o bere cu Luna
Şi-am povestit amândoi ce ştiam -
Eu îi dădeam cu iubirea întruna
Şi-apoi plângeam…