Ceasul meu nu mai măsoară timpul.
Zilele mele se trăiesc în ani-lumină până la îngerii Domnului,
Iar nopţile în doruri către zile.
Inima începe să-mi bată credinţă, nu sânge gol.
Mă lasă toţi să te iubesc?
Sau unii vor să te ascundă
În lumea lor, unde se-afundă
Ipocrizii şi unde-abundă
În ce colţ de lume te-ai retras, iubito...?
Te-am văzut odată şi-apoi te-am pierdut...
Să-ţi spun "fericito" sau "nefericito"?
Crezi că ai de toate, dar eu nu ţi-s scut...
Alege drumul spre credinţă!
Chiar de şi-acum mai poartă urme
De cuie - lungă suferinţă,
Hristos pe-a ta poate s-o curme!
Mi-aş pune un căluş la gură,
Să nu mai strig că te iubesc
Neîncetat şi nebunesc
Şi fără de măsură.
Cum cere un câine flămând de mâncare,
Cum cere țărâna aridă-adăpare,
Cum planta așteaptă o rază de soare,
Umil, eu îți cer îndurare!
Un câmp de floarea-soarelui de-aș fi,
Hipnotic, m-aș întoarce după tine
Când tu cu nonșalanță te-ai roti
Prin universul meu cum îți convine.
Erai departe... Drumul pân' la tine
Eu îl simțeam ca pe-o călătorie
Printr-un deșert fierbinte de suspine,
Iar clipa veșnicii avea, o mie.
La cinci dimineața țăranul se scoală
Și pleacă, cu sapa în mână,
Și nu știi de are sau n-are vreo boală
Când stă aplecat în țărână...
Între Viaţă şi moarte
Stă, continuu, Prezentul
Ca o filă-ntr-o carte
Ce-o citeşte studentul.