pictorului Hieronymus Bosch
gustul-amărui al
năpraznicul-
tot mai vânjos,
rădăcinile-și –nfige
în pâmântul nestatorniciei.//
noapte-nstelată,
luceferii tremură-n
învăluiri de ape,
vârtejuri sclipitoare de lumină
prinzând din zbor
pălăriile cu moț ale sunetelor,
perseidele
alunecă ușor din starea de veghe
din toate părțile,
vânturi rebele dezghioacă
cuvintele-frunze din copacul cunoașterii,
de sens și tâlc.
discuții aprinse pe marginea drumului
temperează dezlănțuirile;
din jobenul birjarului, țâșnește
un iepure lunar, aidoma fulgerului;
moment al visării,
când murmurul graurilor amuțește
zgomotul lăncilor,
și preotesele soarelui
zilele babei au trecut ca un fum;
zâmbind mulțumită,
vânzătoarea de ghiocei
strânge în pumnu-i firav
și anul acesta,
un martie plăpând
își încearcă puterile
prin stufărișul de iterații
poverile asprelor ierni
le ducem cu greu;
unul strănută,
altul sughiță,