E toamnă în frunze, în gânduri și-n noi
Se simt al ei vânt și recile ploi,
Nimic nu e veșnic aici, pe pământ,
Dar totuși e toamnă, dar totul e sfânt.
Peste a cerului cadoare
Am împletit cununi de vis,
Le-am prins în stele căzătoare
Iubiri divine le-am promis.
Purced a-ngenunchia pe catafalcul umed
Sub taina zodiei iubirii fremătânde,
M-așez ușor și eu și trupu-mi lânced
Caut firav în felinarul nopților plăpânde.
O să te-aștept de-i iarnă sau e vară
Pe drumul neumblat, uitat de lume,
Tu să rămâi aceeași primăvară,
Eu să rămân același fără nume.
Azi nu mai simt căldura din verile de foc
Nici fulgii albi de nea nu-i simt acum deloc,
Nu simt nici firul ierbii ce-i verde ca mătasea
Nici frunzele îngălbenite, doar vântu-l simt-adesea.
Ce-a mai rămas din tot ce nu s-a spus?
Te-ai contopit în negura uitării
Ai ridicat perdeaua vieții în apus
Și-ai dispărut în valurile mării.
Dă-mi, Doamne, cerul să-l îmbrac
În rochia-mi albă de mireasă
Să iau o stea s-o prind în frac
Să-nceapă nunta cea aleasă.
Dă-mi chipul tău să-l prind într-o icoană
Să-mi lumineze calea și drumul spre zenit,
Să-mi fie mângâiere privirea-ți diafană
Să fiu eu, trubadurul, mereu îndrăgostit.
În ochii tăi valsează marea
Și pescărușii cântă-n val,
În ochii tăi se-ngână zarea
Cu stele dalbe, de cristal.
Vreau să țes nemărginirea pe o frunză de măslin
Să-ntâlnesc pe drum iubirea, să pornesc către sublim.
Să-mpletesc cununi de vise peste-a cerului candoare,
Să aștern cuvinte scrise, fin țesute-n sărutare.