Aura Dan - creaţii proprii

Eu și versurile mele
Pentru ca această plachetă de poezii să fie posibilă, acum 2 ani şi ceva, s-a petrecut o minune în viaţa mea, la care, până atunci, nici măcar nu am îndrăznit să visez.
Eram persoana care se temea de tot ce o înconjura, fără a avea încredere în nimic. Câte o emisiune la televizor, apoi fugeam pe blog-urile pe care postau comentarii necunoscuţi, asta era viața mea. După o luptă cu mine, cu prejudecăţile mele, cu fricile sau timiditățile m-am hotărât să ies puţin câte puțin din cochilia ce mă înconjura şi să spun şi eu ce sințeam. Am decis, simţindu-mă în stare la un moment dat, să comentez în versuri, lumea de pe ecran. La început cu teamă, apoi cu mai multă îndrăzneală, eram singura care scria astfel de comentarii. Mai erau poezii, dar nimeni nu comenta în timp real, în versuri, o întreagă emisiune. Era muncă, dar nu simţeam. Totul venea ca o apă, uşor, de la sine. Am constatat că versurile mele, deşi mult prea naive, aveau adepţi, ba mai mult, primeam şi laude, şi foarte multe felicitări.
Aşa a început povestea în care eu sunt personajul principal, iar poeziile mele, lumea în care trăiesc.
Un joc , o îndrăzneală, multe cuvinte adresate mie pentru a progresa iar acum impresia aceasta că poezia mea, în sfârșit, cântă. Acesta este debutul, drumul meu s-a deschis spre o lume emoţionantă şi uneori ireală.
Culorile, prezente obsesiv în versurile de faţă, nu-s întâmplătoare. Sunt un strigăt de neputinţă deoarece sunt enorma mea pierdere în viaţă, lucrul pe care mi-l voi dori mereu şi de care niciodată nu mă voi mai putea bucura. Trist, dar adevărat.
Versurile sunt calea prin care eu pot exprima această tristețe dar, paradoxal, ele sunt pline de bucurie pentru că prin ele am reprimit lumea reală în universul meu.