Homer

Homer

Homer (gr. Ὅμηρος Hómēros) a fost un poet şi rapsod grec legendar, căruia i se atribuie scrierea Iliadei (Ἰλιάς) şi Odiseei (Ὀδύσσεια). În antichitate, i-a fost atribuit uneori întregul Ciclu Epic, care includea alte poeme despre războiul troian, precum şi poeme tebane despre Oedipus şi fiii săi. Alte opere, precum corpul Cântecelor religioase homerice, mini-epopeea comică Batrachomyomachia ("Războiul dintre broască şi şoarece" Βατραχομυομαχία) şi epopeea Margites i-au fost atribuite, însă în prezent aceste fapte sunt privite cu incertitudine.

Tradiţia spune că Homer ar fi fost orb, iar diferite oraşe ioniene îşi revendicau locul de naştere al poetului, însă mai departe biografia sa este aproape necunoscută. Există o dezbatere intelectuală considerabilă în privinţa existenţei lui Homer ca persoană reală, unii considerând că acesta ar fi fost un nume dat unuia sau mai multor poeţi orali ce cântau materiale de epopee tradiţionale. În mod repetat s-a dezbătut dacă acelaşi poet era autorul atât al Iliadei, cât şi al Odiseei; cam toţi istoricii au căzut de acord, însă, în privinţa datării operei Batrachomyomachia (cântecele homerice religioase) şi a epopeelor ciclice, acestea fiind scrise după marile capodopere.

Majoritatea savanţilor sunt de acord că Iliada şi Odiseea au suportat un proces de standardizare şi rafinare începând cu secolul VIII î.Hr.. Un rol important în această standardizare pare-se a fost jucat de către tiranul atenian Hipparchus, care a reformat recitarea poeziei homerice la festivalul panathenaic. Mulţi clasicişti consideră că această reformă trebuie să fi implicat producerea unui text scris canonic.

Alţi învăţaţi, însă, îşi menţin convingerea în veridicitatea existenţei lui Homer. Atât de puţine lucruri se cunosc sau au fost bănuite despre viaţa sa, încât o glumă populară spune că poemele "nu au fost scrise de Homer, ci de o altă persoană cu acelaşi nume" şi savantul clasic Richmond Lattimore, autor al unor traduceri poetice în engleză bine primite ale ambelor epopei, a scris o lucrare cu titlul: "Homer: Cine era Ea?". Samuel Butler a fost ceva mai direct, imaginând o tânără siciliană drept autoarea Odiseei (dar nu şi a Iliadei), o idee speculată mai departe de către Robert Graves în romanul său Fiicele lui Homer.

În limba greacă numele său este Homēros, care se traduce "ostatec". Există o teorie cum că numele său ar fi provenit dintr-o societate poetică numită Homeridae, care tradus literal înseamnă "fii ostaticilor", respectiv descendenţii prizonierilor de război. Cum aceşti oameni nu erau trimişi la război din pricina incertitudinii în privinţa loialităţii lor pe câmpul de luptă, ei nu puteau fi ucişi în bătălie. Astfel, erau însărcinaţi să memoreze stocul de poezie epică a regiunii şi evenimentele trecute, până la timpul sosirii unui învăţat ce le putea scrie.

Majoritatea clasiciştilor sunt de acord că, indiferent dacă a existat sau nu un astfel de rapsod pe nume "Homer", poemele homerice sunt un produs de tradiţie orală, o tehnică veche de generaţii ce a fost moştenirea colectivă a multor poeţi-cântăreţi (aoidoi). O analiză a structurii şi vocabularului Iliadei şi Odiseei arată că poemele conţin fraze bine conturate ce se repetă; chiar şi versuri întregi sunt repetate. Se poate ca Iliada şi Odiseea să fi fost poeme oral formulate, compuse pe loc de către poet folosind o colecţie de versuri şi fraze tradiţionale pe care le memorase? Milman Parry şi Albert Lord au relevat faptul că o tradiţie orală atât de elaborată, străină culturilor literare de astăzi, este tipică epopeelor într-o cultură exclusiv orală. Cuvintele cruciale sunt "oral" şi "tradiţional." Parry a început cu "tradiţional". Părţile mari de text care se repetă, spunea el, au fost moştenite de către poetul-cântăreţ de la predecesorii săi şi au fost folositoare poetului în compunere. El a numit aceste bucăţi de limbaj repetat "formule".

Există loc de dezbatere pentru perioada exactă când poemele au înfiripat forma lor fixă. Soluţia tradiţională este "ipoteza transcrierii", în care un "Homer" non-literat dictează poemul său unui scrib în secolul VI î.Hr. sau mai devreme. Homeriştii mai radicali, precum Gregory Nagy, susţin cu tărie că un text canonic a poemelor homerice ca "scriptură" nu a existat până în perioada elenistică. (secolele III - I î.Hr.).

Nu există nici o înregistrare despre existenţa sa în timpul vieţii lui Homer. Herodot (2.53) consideră că Hesiod şi Homer au trăit nu cu mai mult de 400 de ani înaintea vremii sale, consecvent nu cu mult înainte de anul 850 î.Hr.. Din tonul controversat în care se exprimă, este evident că alţii îl făcuseră pe Homer ceva mai bătrân; şi ca atare datele oferite de autorităţile de mai târziu, deşi foarte variate, se încadrează în general între limitele secolului X şi XI î.Hr., însă nici una dintre acestea nu oferă un factor extern de dovadă în a demonstra cele afirmate.

Cele opt vieţi ale lui Homer (editate în lucrarea lui Westermann Vitarum Scriptores Graeci minores) cuprind şi o piesă numită Competiţia dintre Hesiod şi Homer. Cea mai lungă dintre acestea este scrisă în dialectul ionic şi poartă semnătura lui Herodotus, însă este cu siguranţă un fals. Probabilitatea este că ea aparţine celei mai fructuoase perioade pentru furturile literare, respectiv secolului II al erei noastre. Celelalte vieţi nu sunt cu siguranţă mai antice. Principala calitate a acestora constă în poemele sau fragmentele de versuri interesante pe care acestea le-au conservat, aşa-numitele Epigrame, care erau adăugate la finalul lucrărilor lui Homer.

   - biografie trimisă de către Gerra Orivera -

Distribuie acest autor: