Ți-am spus timid și, poate, în surdină
ce-n inimă păstrez de când te știu:
că frumusețea ta, Ecaterină,
e un crâmpei din cerul azuriu.
Vă spun acum în zi de sărbătoare
ce-n suflete cu toții o simțim
că vă urez, cu drag, la fiecare
Să vă-mbăiați în râuri de Sublim.
Aș vrea să te cuprind, Dulce Iubire,
În ritmul meu, candid ori derbedeu,
Dar o voi face fără amăgire
și nu-l voi supăra pe Dumnezeu.
M-ați confiscat din frageda pruncie
și m-ați târât în grote de pelin,
Zăbrele mi-ați întins cu dărnicie
să-mi construiesc cu ele zepelin.
Oraș al neputinței colective
de a schimba macazul în destin,
Cine te-a prins în chingi decorative
și te sugrumă cu al lui ”festin”?
Am încercat să mi te scot din minte,
să dau uitării un-credit fără gaj,
Dar a venit acest gustar fierbinte
și mi-a topit al timpului givraj.
În liniștea ce știu că-ți aparține,
dictată de un ritm de menuet,
tu, să mă ierți că nu mă pot abține
și-o tulbur grav cu-al vorbelor afet.
Mi-atât de dor să prind a ta făptură
de ochii mei bogați în amintiri,
Dar viața mi te-a luat din bătătură
și mi-a lăsat o noapte de sclipiri.
Clădim prin noi o lume păcătoasă
Şi nimeni nu-ndrăzneste a privi
cum suferim în taină de angoasă
Că, peste ani, durerea va lovi.
De ce-am prins a mea gândire în filoane neofite
și am zăvorât cu șoapte ale temniței intrări?
Te îndreaptă către lume și în fapte adumbrite
vei găsi răspunsul care azi îți scapă din cătări.