Cu vântul rece-n faţă, aprig,
Şovăi din sat în sat,
La pas şi prin nămeţi şi-n frig,
Infinitul alb străbat.
Mai bine-ar fi,-n jind de trubadur,
Durerea, dorul să-l îndur.
Sunt doar un călător prin iarnă,
Pribeag, mă port, pribeag...
Cârciumar, te rog, mai toarnă
Un vin acru şi dulceag,
C-am să jelesc altui nenoroc,
Ce-mi iese-n zările de foc.
Aşa-nfrigurat am hoinărit,
De-a lungul unui drum,
Sub al stelelor licărit,
Prin neaua fulgului postum,
C-un palton rupt şi c-o desagă
Şi c-o amintire dragă.
Nu-mi urma urma paşilor în nea,
Căci nu-ţi va fi uşor
Să înduri frigul altuia,
Întoarce-te, te implor!
Poete, alt drum crează-ţi, tu,
Căci drumul meu nu-i un atu.
Cuvântu-mi plin de suferinţă,
Prin slove-adânci, târât,
A trecut în nefiinţă...
Şi te-aş ruga numai atât:
Primeşte în a ta cabană
Un biet călător prin iarnă.
vezi mai multe poezii de: Ihidaya
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.