Și se făcea că pleci, dar nu plecai,
Ci doar te-ndepărtai, plutind ușor,
Pe-un drum ce, fără voie, îl urmai
Și îți era … nu drumul tău de dor,
Nu cel pe care ai fi vrut s-alergi –
Era un drum străin, amăgitor,
Dar tu mergeai, continuai să mergi
Prin visul meu, pășind pe amintiri
Și încercând cu pașii să le ștergi.
Nu-ți mai vedeam tăcutele priviri
În visul ce îmi devenea coșmar
Când pașii tăi pluteau spre amăgiri.
Ningea cu stele-n haosul amar,
Cu stele reci, iar tu … tu îmi erai
Aproape de al Raiului hotar
Când se făcea că pleci, dar nu plecai.
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.