Te-ai infiltrat în crăpăturile inimii mele
și te-ai amestecat cu sângele
până mi-ai devenit a doua carne
pe care îmi sprijin gândurile rănite
ce stau să cadă în prăpastia adâncă dintre da și nu.
S-a perforat aerul sub sudoarea venin
ieșită din porii dilatați de amintirile
care cerșesc un prezent
sub povara nebuniei secrete
de a te purta în locul umbrei
timp nelimitat
și gri.
Totuși tăcerea dintre noi
miroase a azi și mâine și mereu
și vreau să mă întorci cu fața spre vest
când pleci spre est
căci spatele meu mai poate duce răni
și pietre și crude nopți
dar ochii mă tem că mi-ar cădea în inimă
și ar plânge acolo cu lacrimile unui orfan
dus într-un parc cu copii fericiți.
vezi mai multe poezii de: gabrielaa
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.