frunze verzi de busuioc
îmi mută mintea din loc
râd de mine din salată
că nu-s ce eram odată
că m-am risipit, măi nene,
printre gene și sprâncene
și-am iubit nemăsurat
tandru și împiedicat
fără să-mi cunosc sorocul
de mi-am faultat norocul
și mai râde-n colț de pâine
brânza de burduf de câine
ce mă vede și mă latră
când trec cu inima șatră
peste urme de căruțe
apăsate de mândruțe
duse-n vise prin căsuțe
și m-ogoaie roșiile
să-mi învârtă morile
să s-așeze poezia
să-mi ascundă lenevia
și mai râd și castraveții
de nimicurile vieții
și-și storc cu ardoare apa
să înece-n sucuri ceapa
ca pe toate să le strâng
să mănânc și să nu plâng
că de-oi plânge și-oi ofta
treaba asta n-oi găta
până lunea viitoare
și nu-ți mai avea răbdare
s-o citiți cum se cuvine
să mă înțelegeți bine
de-ar fi ceva de-nțeles
în pârdalnicul de vers
că mi-i ciudă că nu știu
să-l fac o țâră mai viu
să scriu note muzicale
ca niște zaharicale
să le cânte lângă masă
cei cu inimă duioasă
să le fie de-ajutor
și să uite de autor.
vezi mai multe poezii de: vasysm
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.