Casa din deal oftează de-o vreme,
E singură, veche și se teme
Că destinul tăcut i-a pregătit
O moarte la care nu s-a gândit.
Rar îi mai trece cineva pragul
Și suferă scârțâind prelung gardul
În furtuna timpului ce- a trecut
Prin buruienile crescute mut.
Ferestrele tulburi nu văd cerul,
Amintirile cioburi sunt corul
Ce zornăie-n nopți reci de toamnă,
Timpul la uitare le condamnă...
Stăpânii casei au plecat demult,
Nici un copil de- al lor nu are-un cult
Pentru leagănul vieții, durere
Sunt pereții casei...și tăcere.
vezi mai multe poezii de: Ina M.
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.