Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CDXV

Pe soare, pe zăpadă, pe furtună,
Am străbătut un drum atât de lung...
Ne-am bucurat de toate împreună,
Acum stau lângă patul tău și plâng.

Mi-acoperă iarăși cerul adânc
Doamne ia-mi seninul din ape
de-o mie de ani iubire(a) plâng
cine mi-o ascunde sub pleoape

Rânduiți stau fiecare-n racle,
Sfinți ai privegherii-n nemurire,
Tainica lumină joacă-n facle
Din altar o rugă de iubire.

Casa din deal oftează de-o vreme,
E singură, veche și se teme
Că destinul tăcut i-a pregătit
O moarte la care nu s-a gândit.

S-au deschis porțile Iadului
Mulți nici n-au apucat să spună
„La revedere”!
Acum sângele lor curge

Mereu te simt rece ca de gheață
Chiar dacă-mi zici că mă iubești,
A venit timpul să dăm cărțile pe față
Eu nu sunt persoana pe care ți-o dorești....

M-am întâlnit pe drum cu cineva
nestrăin de mine, eu străin de el
ce-mi poartă umbrele într-o desagă cusută cu ață albă
prin toate ungherele și căile care le calc

Azi tăcută-i empatia ca firava lumânare,
Strâmbă, cumpăna dreptății nu e ca cireșii-n floare...
De ce oare-i diapazonul doar în pliscuri de bancheri
Iar orchestrele vând arii de satrapi și de hingheri?

PUNCTE CARDINALE


Noi suntem ca și două puncte cardinale

Privește sus-așa să faci ,
La Domnul Vieții,care-L placi
Privește necurmat și taci,