Praful și-a găsit așezământ în liniștea ceasornicarului.
Cândva un tic înduioșa melodios tacul fredonând
Acum,
Simte mâna lui adormită pe o pajiște de timp,
E părticica aia abia născută, o mică Kepler.
Înduioșat, mângâiat de adierea echinocțiului
plăpând
Un negru întruchipat în răsărit nemaideșteptând
Palide mărgele.
Nimeni nu-l privește, și de-ar putea,
Anostul ceasornicar își va părăsi orfelinatul.
vezi mai multe poezii de: Tavia
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Pe muchia dintre trecut/viitor, noapte/zi, întuneric/lumină :)
Remarcabil!
Bun venit, Tavia!
Adina Speranta
duminică, 31 octombrie 2021