Tu n-ai murit.
Darămite eu să mor.
Sunt prea avară în drumul nostru
Sfâșiat, de-o cruce.
Aveam straie de mort când
L-am văzut în treacăt prin lumea celor vii.
Frumusețea lui era inconfundabilul soare
Adorat de-al lumii post-cerului de plebe.
Degete colorate zac în simțiri,
Ciudate.
Mușcate de liniști palide-n tablou,
Ecou.
Praful și-a găsit așezământ în liniștea ceasornicarului.
Cândva un tic înduioșa melodios tacul fredonând
Acum,
Simte mâna lui adormită pe o pajiște de timp,