Albastrul infinit
Ochii mi-i inundă,
Răscolește sufletul,
Liniștea mi-alungă.
Al divinităților lăcaș,
Măreț în nesfârșire,
Zenitul îl coboară,
Pe-o punte-n nemurire.
Geana serii-l mângăie
Cu norii,lacrimi de trădări,
Săruturi înfocate-ascunde,
În chipul său de flăcări.
Amurgul îl înfășoară
Cu-o rază de suspin,
Stelele în nesfârșire,
Pictează al său destin.
Perdeaua nopții-i licăre
Sclipiri de felinare,
L-adoarme cu-o poveste,
Topită-n lumânare.
Zorii îl dezmiardă
Cu vânturi jucăușe,
Din frunze-i țese straie,
Cu mireasmă de brândușe.
Pădurile le-a ocrotit,
Munții i-a mângâiat,
Iubiri pierdute-a plâns,
În mări s-a îmbăiat.
Albastrul infinit
Ochii mi-i inundă,
Alină sufletul,
Neliniștea mi-alungă.
vezi mai multe poezii de: mihaelagandy
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.