Sabinuță, în frunzarul ceruit al pădurii
Buzele tale înroșite sunt potirul cu pâinea
cuminecăturii,
Pleoapele înrourate împrejmuie hotar de rai,
În zorii-abia mijiți din mina ta sau de alt undeva
S-a-mburdat în ziuă, pe dungă ori pe brânci, o stea.
In ochii tăi, snopi de lumină, hodinitul cer
Creștea tristețea în fântâna ochilor ca o ceață,
Ca în vis cu vârcolaci o albeață.
Amintirea se-nălța părelnică-n viori
Şi se cuibărea-n ciorchini de stele,
Tânjesc după ochii tăi livezi cu pene pestrițe,
Ce scoală diminețile în zori cu zâmbet de-albăstrițe.
Tu nu porți încopciată la gât cunună de mărgele
Şi-n degete nu ți-au înflorit nicicând stelele inele,
Stelele scriu ciucuri albi în limpezimi de ape
Şi ciute smălțuite adulmecă mărgăritărel s-adape,
Bobotezele-năsprite li s-au logodit în umezite gene,
Iar frica în urechile ciulite s-a îndătinat ca-n pene.
Am citit pe delnițe de cer din ochii tăi
Joc de curcubeu şi ciucuri de văpăi.
Când cetina îți cântă făptura de mătasă şi pene,
M-aplec să-ți culeg roua, struguri, de pe gene.
Ai crescut în melodie de frunzar,
Cu anotimpurile foi de calendar,
Ruga părăului veșnicia să-ți susure
Fată de padini şi murmur de pădure.
În frunte mi-a fost scris să umblu-n țară
Şi să nu-mi blastăm, cumva, ăst trai de ocară.
Din munții şui cuprind tot plaiul românesc
Cum cartea asta pajiștea poemului moțesc.
N-am un petec de pământ,
Averea mi-e o bardă știrbă,
Brazii sărutați de vânt
Îi cioplesc, horind cum îmblă
Cu tundra pe umeri şi fluieru-n şerpar
Pasc oi pe munți cu zările hotar.
În plete mi-am cusut un pumn de soare
Şi-n suflet am strâns jalea ce mă doare.