Sunt moț cioplit din aluat de cheatră,
Mi-e chipul înăsprit ca vremea,
De traiul meu mă leagă-o vatră,
O bardă, un căluț şi-un pumn de grinzi
Omu' mi-a urlat la țară
S-aducă pruncilor mălai,
Eu motroșesc din zi în sară
În casă, la poiată şi pe-afară;
Tata-i moț bătucit de vreme,
Aspru ca o cheatră necioplită,
Vârtos ca un bolovan de cremene.
Făgaș crestat de ploaie şi de vânt
Am strâns mănunchi tristețea din cetine şi munți șui,
Cu rodul ei cartea s-o scriu, durerea doar in mine-o-ncui.
Poate n-am modru legenda moțului s-o spun mai vie,
Poetul, s-a căznit s-o spună în pajiște de elegie.
Lună nouă, lună nouă,
Druț de pită ruptă-n două
Prinde-n drumul moțului
Hodina norocului,
Pe pat de muhuşti
Moarte să mă muști,
Piată necioplită
Să-mi stea neclintită
Detunata somnoroasă
Se trezește-n zori cu greu,
Cu arnici roșu tivită,
Peste-al cerului resteu
De sub pleoape-ți roiuri de vise au zburătăcit
Şi ochii, faguri de tristețe, ți s-au obrintit.
Ce spaimă iscă ciutele-n frunzară,
De pălesc afinii şi alunii-n ceară?
Am sărutat Arieșul cu pumnii plini de prund,
Lacrimi grele am rostogolit până-n străfund.
Era atâta plânset în undele senine
Că toate pietrele de aur erau pline.
În serile cu livada cerului de nea
M-am prins ortac cu fiecare stea,
Pândind, cu inima-n dinți, la margini de pădure,
Cum tata-mburda brazii şi trunchii să-i fure.