Un suflet gotic care străbate întunecimi pentru a dărui frumosul din albul nopților, din negrul zilelor.
Trosnesc catargele din lemn pe-o navă,
Le-ndoaie vântul către ape adânci, solemn;
Pescarul amator rămâne demn în multele-i faze
Și valuri devenite-s scurte litanii-voci preoțești.
Pe cărări stâncoase, dincolo de stânã,
Dacul, fiu de codru, a murit în rană,
Când în lupte grele, şi-a pierdut o mânã,
Singura-i fecioară a rămas orfană.