Domnule Emil Cioran
prietene al singurătății mele
îndoială cu chip de golan
cuvintele-s tot mai grele
Un copil trezește zorii
un copil adoarme luna
ziua-mi iese prin toți porii
veacu-și acordează struna
o femeie
își dezbracă
firmamentul
stea
Ninge pe orizontală
de la tine pân-la mine
Femeia asta viscolește
femeia asta e de gheață
din apa nopții ca un pește
singurătatea mă înhață
La marginea unui vers
Costel Zăgan, Nemărginiri într-un vers
Luna noaptea a orbit-o
din oglindă cade fardul
fără dragoste iubito
viața seamănă cu iadul
poezia
are o agenție
de spionaj
foarte bine pusă
Cătușele
nu apără
niciun adevăr
ca să fie verde
Un braț
se îndepărtează
un anotimp grăbit
plouă