Dezbracă teii de floare
trupul tău prea ireal
trupul tău de fată mare
înflorind pe-al nopţii val
Mi s-a pus pata pe soare
vai iubito ce-ntuneric
frumusețea iar mă doare
ca un vis al meu himeric
A rămas pe pământ fără semnal
monostih de Costel Zăgan din Universuri paralele
Gura de rai zău cum să mai tacă
miroase veşnicia a lapte de vacă
şi toţi viţeii vai ar linge-o oleacă
Cine de-a baba-oarba
cu destinul meu se joacă
pârjolind cu lacrimi iarba
cărui foc semăn la moacă
Câți tâmpiți am vai în gând
trădători ce-mi stau pe umeri
n-ar încăpea pe pământ
cu iarba de-ar fi să-i numeri
Vesel dis-de-dimineață
beau otravă iar cu gheață
Costel Zăgan, DISTIHURI REBELE
De ce Doamne nu mă bucur
când cenușă și când nufăr
Îmi bat joc iar de iubire
Universul ca să-ți spintec
mă transform iubito-n cântec
și o muzică nebună
zboară de pe-a nopții strună
România nu-i poveste
nu începe cu a fost
înainte parcă este
înapoi ce adăpost