Doamne ce masochism divin Și mâine
voi fi tot om În zadar toate slăbiciunile
puse la bătaie Nu pot să merg decât pe
alături N-am de ce să nu accelerez con
Doamnelor vai ce plictiseală
să scrii versuri în pielea goală
Costel Zăgan, DISTIHURI REBELE
Poezia-i arborele meu genealogic De pildă
azi îmi este bunic un epitet ceva mai zurliu
Iar bunică o metaforă pe cinste În mapă duc
Marea Neagră Pe valurile căreia am şi scris
Precum Eminescu eşti
frate Grigore Vieru
stâlp al slovei româneşti
loc pe unde vine cerul
Rețeta garantată pentru a-mi termina poemul
ar fi melancolia Fericirea de-a vă face varză
orice speranță Dacă sunteți triste totul e OK
Autoportretul vă aparține V-am scris nu pentru
Tăcerea îți scrie deja postumele poete
Costel Zăgan, UNIVERSURI PARALELE
Comedia umană pe scurt
Costel Zăgan, UNIVERSURI PARALELE
De la minus infinit
mă întrebi dac-am murit
și-ți răspund ca prostu-n târg
cum să râzi dacă eu plâng
Frunză verde țară-albastră
cum de ești tu doar a noastră
și nu ești cum vor dușmanii
doar Grădina Ghetismanii
Să nu mai ard produc cenușă
să nu te bat la cap că nu e ușă
Să nu scot gheara nu-s pisică